Deoarece ne asteapta un program destul de aglomerat pentru restul lunii, o mana de oameni cat sa inacap in crucisatorul de serviciu ne-am hotarat sa facem o tura in Piatra Craiului. Ne decidem dupa cateva ezitari pentru traseul Plaiu Foii- Plaiul Mare – Culmea Tamaselului – Piscul Rece – Ceardacul Stanciului cu intoarcere prin Umerii Pietrei Craiului – La Zaplaz – Ref. Spirla – Valea Spirlei.
Asa ca dimineata la ora 6 ne trezim care cum: Feri, Maca, Corina, Zsolt si Florin si plecam spre Zarnesti.
Ajungem pe la 10.30 la locul de intrare in poteca. Corina nu s-ar da dusa din masina pentru ca nu s-a terminat povestea cu mica sirena de la radio asa ca daca cineva a auzit-o il rugam sa sune de urgenta sa ne spuna daca pana la final s-a cuplat cu printul sau nu. Nici nu pornim bine, si o lapovita incepe sa ne mureze incet. Prezidentiabilul Feri protesteaza vehement impotriva unor asemenea tratamente si parca ar sta in doua sa se intoarca. Bineinteles ca sarim toti pe el si mai mult de gura noastra, pornim cu toti mai departe. Ajunsi pe Muchia Tamaselului, o ceata, un vant si un frig de zile mari ne fac zile fripte (de fapt inghetate) dar nu ne lasam si continuam pe muchie pana o luam aiurea pe o poteca ocolitoare pe care in final ne decidem sa o urmam si sa schimbam putin traseul. Intr-un final, ajungem langa Marele Grohotis si dupa o ultima sfortare dam in poteca de sub creasta pe care o urmam scurt pana la Pestera si Ceardacul Stanciului. Pe drum, nu ratam ocazia sa-i compunem un cantecel de amor albastru lui Feri care tocmai a devenit din ce in ce mai interesat de Lili, o tipa traznet de la RBS Bank – Cluj. Chiar daca mandretea noastra se ocupa de creditare persoane fizice, am presupus ca drumurile dese ale presedintelui nostru la Cluj nu urmaresc nicidecum un credit bancar ci unu de cu totul alta natura. Si iata ce-a iesit…
Mi-am luat credit RBS
Ca sa merg in Cluj mai des
Insa mandra-i necajita
Ca am rata mult prea mica
Mandru sunt de contul meu
Ca bag si scot ce vreau eu
Dar azi noapte m-am racit
Ca mi-era descoperit
Hai Lili la catzarat
Lasa-te de creditat
Nu vin ca coarda nu ai
Si pe mine iarasi sai.
Hai Lili la Paltinis
Sa schiem intr-un tufis
Nu vin ca nu stiu schia
Da-n tufis tot m-as baga
La ceardac ne asteapta o mica catzarare pe o scarita metalica alunecoasa ca o sirena mofturoasa si primul barbat care se incumeta sa o incalece este evident… Corina. Stresata mai degraba ca fundul mare nu-i intra in poza striga furioasa sa nu facem zoom prea mare. O pozam ascultatori in timp ce toata lumea o priveste indelung de jos in sus. Ajunsi sus, ne zbenguim la poze, Maca chiar da de-o capra neagra (noi stim ca asta era motivul secret pentru care i se facuse dor de munte dar ne facem ca nu stim nimic). Din nefericire, panorama padurilor de la poale este sugrumata de ceata asa ca ne multumim cu noroiul de pe manusi si cu un tras la tinta dupa turturi cu bulgari de zapada. Revenim la Pestera Stanciului unde facem un scurt popas pentru pranz si pentru a ascunde o comoara geocaching. Mai tragem o sedinta foto de balet pe tavanul pesterii si apoi ne decidem sa dam o raita si prin pestera. Un grilaj bloca intrarea mai departe dar cum poarta era lipsa, ne aventuram cu grija pe una din galerii care se infunda dupa vre-o 100 m. Cealalata galerie ne duce intai intr-o sala mare apoi la o zona de tarat prin noroi renuntam asa ca nu mai stim cum continua. Plecam pe drumul de intoarcere tinand poteca de sub tancurile pietroase pana ajungem La Zaplaz de unde coboram la Refugiul Spirla. Aici luam o pauza scurta de o bere si o ciocolata (e clar, numai pe munte functioneaza combinatiile astea) apoi o luam la vale mai mult in fuga pe poteca inzapezita si foarte inclinata. Spulberam efectiv toti timpii pusi pe indicatoare si in cca o jumatate de ora suntem inapoi la masina. Facem pozele de final ciumurliti ca o vrabie prinsa de furtuna si o pornim spre casa cu gand sa ne oprim in Zarnesti pentru o pizza. Intrebam lumea unde gasim o pizzerie si ratacim prin oras mai rau ca pe o poteca nemarcata. Intr-un final un betiv care abia statea in picioare se ofera amabil sa ne indice el unde se gaseste una (sperand sa se mai lipeasca de vre-un paharel) dar curand constatam ca nu mai putem scapa de el si de indicatille interminabile. Cum tot nu gasim ce cautam, il lasam vociferand in mijlocul drumului strigandu-ne indicatii disperate si plecam spre Fagaras. Aici dam peste o pizzerie deschisa in care ne bulucim mai rau ca piratii pe captura lor si, la dorinta Corinei luam o pizza Puliese extra large care era mai mai sa nu incapa pe masa de mare ce era. E drept ca chelnerita a ramas intai consternata cand a auzit ca o vrea ea toata dar apoi s-a dumirit ca o impartim in trei si si-a mai revenit din soc. Si uite-asa ne inghesuim toti cinci inapoi in masina, satui ca purcelusii proaspat reveniti de la scroafa si mai mult motaind decat treji ajungem acasa.