In fiecare an, in 22 Martie celebram Ziua Internationala a Apei. Scopul acestei zile este de a atrage atentia spre problemele cu care se confrunta Planeta in ceea ce priveste resursele de apa. Mai jos, colega noastra Alexandra Cioc va impartaseste cateva informatii si sfaturi despre cum putem reduce consumul inutil de apa. Pentru a contribui la campania noastra va rugam sa distribuiti prietenilor acest articol pe retele de socializare.
Vrei sa contribui la Ziua Internationala a Apei? Descarca cover-ul de aici si distribuie-l pe retele de socializare cu link catre acest articol.
Va invitam sa fiti alaturi de noi si la proiectia filmului documentar “Home”, Vineri 20 Martie 2015, ora 17:00 la Casa Gazelor Naturale din Medias.
Poate multi dintre voi ati auzit de Ziua Internationala a Apei, dar v-ati gandit care este obiectivul acesteia? Noi va scriem aceste randuri pentru a va reaminti lucruri pe care probabil le stiti, dar carora nu le-ati acordat o importanta prea mare sau pentru a va expune chestiuni mai putin cunoscute despre apa.
Haideti sa incepem cu un mic exercitiu: uitati-va in jurul vostru, ce vedeti? Mobila, calculator, telefon, electrocasnice, haine, mancare? Toate aceste lucruri, au ceva in comun fara de care nu ar exista – APA. Ea este cea mai valoroasa resursa a planetei, dar care din pacate este limitata. Un lucru important de stiut este ca cu cat procesul tehnologic de realizare a unui produs este mai complex cu atat consumul de apa necesar productiei este mai mare, acest fapt fiind valabil si la alimente. De exemplu, daca pentru productia unei bucati de cascaval au fost necesari 2500 de litrii de apa, pentru un mar, sunt necesari doar 50 litri.
Apa este esentiala pentru viata, indiferent de nivelul de trai a regiunii in care traim. Chiar daca in mariile metropole sau in tarile dezvoltate se foloseste mult mai multa apa decat in zonele sarace si putin industrializate, tendinta generala este de crestere a consumului de apa. In prezent, 11 tari care totalizeaza 50% din populatia globului folosesc mai multa apa decat se produce in mod natural, ceea ce inseamna ca pana in 2025 doua treimi din populatie se va confrunta cu deficit de apa. Chiar mai mult decat atat, doar 61% din locuitorii Africii Sub-Sahariene au acces la apa potabila, iar in medie, 3000 de copii mor zilnic datorita afectiunilor cauzate de apa infestata. Poate, multi dintre voi va veti intrista in urma acestor informatii, dar acest lucru nu este de ajuns. De ce? Pentru ca noi am cauzat aceste probleme, aceste dereglari ale ciclului natural, datorita consumerismului, a inconstientei si a poluarii. Iar daca noi suntem responsabili, tot noi trebuie sa fim solutia.
Ce stim pana acum? Ca apa e epuizabila, consumul e din ce in ce mai mare, iar in anumite zone sunt deficite serioase, iar datorita acestui fapt noi trebuie sa o conservam. Am putea expune o multitudine de metode prin care putem face acest lucru, cu costuri minime sau nule, dar lucrul cel mai important ca toate solutiile de a economisi incep cu TINE. Poti opta sa faci dusuri scurte, pentru orice spalare sa folosesti recipiente evitand curgerea inutila direct de la robinet, sa verifici periodic instalatiile, poti folosi aparate electrice cu un consum redus de apa sau instalatii cu aerotoare. Deseuri, reciclare si poluare – legatura dintre acestea si apa este semnificativa din mai multe motive. De exemplu pentru hartia reciclata se foloseste mult mai putina apa si energie decat pentru cea din fibra de lemn. In aceasi masura, gunoaiele aruncate in toaleta si deseurile alimentare (mai ales uleiul) din ghiuveta genereaza un consum ridicat de apa, precum si alte probleme astfel ca sunt bine de evitat aceste obiceiuri. In plus, stiati ca pentru fabricarea unei sticle de plastic de un litru se folosesc circa 7 litri de apa? De aceea, este bine sa refolosim sticlele si sa optam pentru peturi care pot fi reutilizate.
Chiar daca Planeta Albastra are mari intinderi de apa, doar 1% din acestea sunt potabile si acestea sunt in scadere.
In concluzie, pentru tot ce ne ofera natura (mai ales pentru APA), suntem datori sa actionam, sa o protejam si respectam!
Pingback: Asociatia Dianthus Medias » Ziua Internationala a Apei – proiectie video la Casa Gazelor Naturale