Iar e week-end, iar avem aripi la picioare. In fond, drumetului ii sade bine cu drumul, iar Dianthus-ului cu muntele. Ne strangem de o masina Feri, Flo, Diana, Laci si Catalin. Cu un Seat nastrusnic ne insotesc Andreea si Ioana, mai vechi prietene de-ale clubului. Ajungem in chei pe la 11 dupa un popas la Plus in Blaj si o intoarcere val vartej a fetelor cu Seat-ul la Medias dupa actele uitate in graba acasa. Azi avem tabara de catzarare planuita de Feri si Akos din Cluj. Din Cluj, au venit deja cataratorii: Akos, Szabi cu fetele si neastamparata Sascha, o catea vesela si mare amatoare de pateu si catzarare, si desigur Dan Caba, un pasionat de catzarare cu prietenii pe orice stanca mai rasarita.
Vremea e destul de mohorata, ne-a tras si o ploaie pe drum si ne cam uitam crucis la iarba umeda pe care ar trebui sa campam. Punem totusi corturile si dupa o masa in viteza plecam la intrarea in traseu. Akos incepe lectille: noduri, spit-uri, carabine, diferente intre catarare si escalada, corzi, etc. Invataceii (aka Flo, Laci, Diana si Cata) ne uitam cam pierduti la toate cate ar trebui sa tinem minte. Spre norocul nostru teoria nu se lungeste prea mult si ne invatam nodurile vitale si tusti in traseu. Baietii au pus doua manse numai bune de catzarat si fiecare urca pe rand asigurati de baietii care fileaza de jos. Urca toata lumea cu exceptia lui Flo care acuza o entorsa si nu vrea sa-si forteze piciorul (motiv pentru care intra desigur in dizgratie :).
Diana si-a incheiat numarul in mansa pregatita si impreuna cu Flo (who, me?) plecam la un traseu de trekking. Traseul avut in vizor: Cheile Aiudului – Valisoara – sat Izvoarele – M-tele Bedeleu – Poarta Zmeilor si retur. Pis, pis pe jos cca. 6km pana la iesirea din satul Izvoarele spre padure. In sat, nu suntem siguri de mersul traseului si ne despartim; Flo merge la dreapta – unde gaseste si marcajul dupa o vreme – iar Diana merge drept inainte si bine face pentru ca o baba intrebata despre traseu o imbie cu placinte proaspete. Refuza politicoasa si revine pe drumul bun. Mai departe pe traseul cruce rosie bine intretinut de cei de la Acropolis din Aiud urcam aproape de firul apei prin pajisti inflorite ici galben, colo mov, mai incolo un palc de salcami infloriti care te ametesc cu risipa lor de parfum. Ne adapam la un izvor apoi poteca o coteste la dreapta brusc, trece peste parau si urca pieptis prin padurea de pini. Drumul e placut, s-a mai luminat desi iarba e uda si bocanci ne cam mustesc in picioare. Intram apoi intr-o padure seculara de fag si vedem cursul raului cum sare in nenumarate cascade una mai pitoreasca decat cealalata. Din padure, poteca iese in platoul inerbat de pe muntele Bedeleu. Aici se pare ca e raiul animalelor: in mai putin de cinci minute dam si de iepuri si de caprioare starnite de apropierea noastra. Marcajul in iarba e mai rar dar pus strategic pentru a fi vizibil de la distante mari. Urcam pana in punctul maxim pe firul aceluiasi curs de apa care ne-a insotit de la poalele muntelui si ne oprim. Conform hartii care este la noi, ar trebui sa parasim traseul sa o luam undeva la nimereala in fata pentru a da intr-o alta poteca greu vizibila. E sase seara si nu am mancat pe traseu decat cate un baton si o banana turtita. De aici pana la poarta zmeilor ar mai dura minim 1/2 ora dus si tot atat la intors. Mai punem (cu ceva noroc) 15 minute pentru gasit traseul si asta ar insemna revenirea cel mai devreme la ora 19.45 inca tot pe varful muntelui. E cam mult chiar daca stim traseul inapoi. Ne-ar lua minim 2 ore pana la corturi adica 21.45. Ne gandim si la ceilalti care si-ar putea face griji, si uite-asa nu ajungem la Poarta Zmeilor nici de data asta. Revenim inapoi nu inainte sa ne luam pranzul binemeritat dupa atata efort. Parca ne mai revine veselia in obraji si nici vantul care adie nu mai e ata de rece cand ai stomacul plin. La coborare traseul ni se pare extrem de scurt desi timpul alearga in ritm cu noi. Daca la urcare ne-a luat cca 2 ore din sat pana in varf, la coborare il facem in o ora. Baba cu placintele a plecat si ramanem pe meniu de corcoduse si prune verzi. Nu avem noroc de nici o ocazie inapoi desi bocancii Dianei rivalizeaza cu faimosul Sponge Bob, buretele nazdravan din desene animate la cat de ciuruita le e talpa. Cu siguranta asta este ultima lor aventura pe munte; nu de alta dar risca sa se trezeasca in ei direct in sandale. Din pacate nu am avut aparatul foto cu noi si trebuie sa va multumiti cu asigurarile noastre ca este un traseu care merita strabatut.
La corturi aflam la intoarcere ca direct in fata bornei la care am oprit se gasea ceva mai incolo un indicator (vizibil dupa 1 minut de mers) si de la indicator se vede stalpul pozitionat la intrarea in padure. De la padure, mercajul refacut de cei de la Acropolis duce direct la Poarta Zmeilor. Eh, asta este, data viitoare mergem, vedem fereastra, o si tencuim daca trebuie sau ii punem termopane pentru cate sicane ne face, o incuiem si luam cheia! Seara ramanem in jurul focului cu chitara si sticla regulamentara de vin in timp ce Feri ne delecteaza cu cantece mai putin cantate spre bucuria lui Sascha care latra fericita.
Duminica dimineata Akos, Szabi, Dan si Feri fac doua trasee: Amurg si Prieteniei. Flo si Diana se fofileaza din tabara, inhata Loganul (deh, tre sa exerseze si Flo pentru examenul auto…) si se arunca pana la ruinele cetatii de la Coltesti. Cocotate pe un deal, zidurile vechii cetati au un farmec aparte. Aruncati o privire si prin albumul foto pentru a savura si voi frumusetea acestor ruine. La intoarcere lumea strange corturile, ducem totul in masini cu exceptia echipamentului si plecam pentru alte doua manse: Extrema Dura, si Excalibur. Feri, Diana si Cata nu mai urca in schimb e timpul ca Flo sa isi spele pacatele pentru ziua de ieri. Drept pentru care face ambele manse si primeste botezul catzararii de la baietii care îi ard cateva cu coarda sa tina minte catzararea asta! Nici Laci nu se lasa si se avanta pana sus in Extrema Dura cu ajutorul copios al lui Szabi care oboseste la tras de coarda mai dihai decat Laci la catzarat. Clujenii raman mai departe la catzarat in timp ce mediesenii se retrag spre casa. A fost o tura buna si de data asta, cu o vreme nesperat de prietenoasa (duminca senin ca in desert). Iar cand si prietenii sunt de calitate, reusita nu are cum sa nu fie deplina. Multumim baietilor pentru efortul si timpul pe care ni l-au oferit (speram ca nu pierdut) si le promitem sa repetam nodurile cand ne legam la bocanci sau la sortulet. Data viitoare, va steptam si pe voi cei care inca nu indrazniti sa va parasiti lenea fotolului din sufragerie pentru ca nici dacul nu e atat de negru si nici traseul atat de lung incat sa nu-i faceti fata!
